Puteti descarca versiunea optimizata pentru imprimare

  1. Grupa de vârstă: copiii din clasele V-VIII
  2. Ariile de dezvoltare: fizic, intelectual, caracter, emoţional, social, spiritual
  3. Denumirea activităţii: CERCETĂŞIA TE AJUTĂ SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!
  4. Loc de desfăşurare: în natură, în aer liber
  5. Perioada: o zi din perioada 1-5 aprilie 2013
  6. Durata: 5 ore (300 minute)
  7. Nr. participanţi: o clasă de elevi

Activitățile propuse contribuie la dezvoltarea personală a participanţilor în vederea îmbunătățirii atingerea următoarelor obiective:

Dezvoltare afectivă:

I. Cunoaşterea de sine

  • Îşi conştientizează şi acceptă propriile trăiri şi sentimente, înţelege cauzele şi efectele pe care acestea le pot avea asupra sa şi a celorlalţi.
  • Îşi consolidează încrederea în sine, fiind conştient de capacităţile personale şi de potenţialul de care dispune, pentru a-şi găsi propriul rol.

II Exprimarea de sine:

  • Este capabil să-şi exprime propriile trăiri şi sentimente într-un mod autentic.
  • Îşi dezvoltă capacitatea de a se exprima prin diferite forme de comunicare.

III. Relaţionare şi autocontrol

  • Adoptă o atitudine pozitivă în ceea ce priveşte viaţa şi oamenii.
  • Este capabil să-şi identifice şi să-şi controleze propriile reacţii în diferite circumstanţe şi în relaţiile cu persoanele din jur.

Dezvoltare socială:
I. Relaţii interpersonale şi de comunicare:

  • Îşi dezvoltă abilităţile de interacţiune socială şi adoptă o atitudine pozitivă în dezvoltarea relaţiilor cu cei din jur.
  • Relaţionează cu cei din jur în mod nediscriminatoriu, fără a fi influenţat de stereotipuri sau prejudecăţi de ordin social, religios, etnic sau sexual şi urmăreşte înlăturarea lor şi a efectelor acestora.
  • Îşi dezvoltă abilităţile de comunicare şi reuşeşte să se facă înţeles.

II. Colaborare şi coordonare

  • În interiorul grupului din care face parte, participă la definirea, respectarea şi evaluarea unor reguli unanim acceptate.
  • Este conştient de rolul şi importanţa relaţiilor de interdependenţă dintre membrii unui grup şi caută să descopere şi să pună în valoare potenţialul fiecăruia.

Dezvoltare spirituală:
I. Înţelepciune :

  • Îşi consolidează o personalitate echilibrată, disciplină lăuntrică şi are un set personal de valori.
  • Este conştient de responsabilitatea faţă de propria dezvoltare umană şi vocaţională şi este angajat în acest proces.

Dezvoltare a caracterului
I. Sistem de valori

  • Este adeptul adevărului, al corectitudinii, al integrităţii, al modestiei şi acţionează cu demnitate.
  • Abordează viaţa într-o manieră optimistă şi cu simţul umorului.

Dezvoltare intelectuală
I. Rezolvare de probleme

  • Îşi foloseşte în mod inovativ cunoştinţele acumulate pentru a da un aport pozitiv în beneficiul societăţii.
  • Urmăreşte să optimizeze în mod creativ activităţile pe care le întreprinde.

Pentru realizarea tuturor activitatilor propuse in aceasta sectiune va fi nevoie sa aveti la dispozitie:

- o pătură/un cearceaf
- foaia cu aspectele de atins la Bingo - descarca de aici
- ouă nefierte (un ou la 5-6 copii – ei fiind o echipă),
- sfoară (70cm pt fiecare echipă),
- hârtie creponată (2 coli de echipă),
- ziar (2 coli de echipă),
- scotch,
- foarfece (1 la echipă)
- un fluier
- o minge,
- un fluier,
- eşarfe pentru toți jucătorii,
- un ceas cu cronometru,
- un teren asemănător cu cel de fotbal
- o minge de fotbal,
- o batistă,
- un material care să ţină loc de pantaloni/ de cămaşă, etc

temerari natura_intro

Activitati:


     Pentru această zi ne-am gândit să ieşim în natură, fie mergem în parc fie într-un alt loc, unde ne putem desfăşura activitatea. Astfel, vă recomandăm să îi anunţaţi să aibă pacheţel cu ei pentru masa de prânz plus apă de băut şi să fie îmbrăcaţi ca atunci când ar face activităţi în natură (haine sport, haine lejere).
     Imediat ce am ajuns la locul unde ne vom desfăşura activitatea, vom introduce activitatea prin a le povesti copiilor ce înseamnă cercetăşia pentru grupa aceasta de vârstă. (Pentru aceasta cadrele didactice vor primi în perioada imediat următoare o prezentare cu ce înseamnă programul educativ pentru copiii din clasele V-VIII şi chiar vor avea şi câteva imagini sugestive bine venite în povestire)
      Ajunşi la locul unde ne vom desfăşura programul vom începe prin a îi provoca pe copii să fie activi, să reacţioneze rapid şi chiar prin a se cunoaşte mai bine. Asftel, am propus 2 jocuri de start:

 


”Patura”

Durata: 15 minute.
Materiale necesare: avem nevoie de o pătură şi 2 voluntari care să ţină pătura
Desfasurare: După ce fiecare îşi va spune numele, se vor împărţi în 2 echipe separate de o pătură susţinută de 2 voluntari. În momentul în care pătura este ridicată (echipele nu se văd), fiecare echipă îşi va desemna căte o persoană care să fie în dreptul păturii şi în momentul în care este lăsată pătura jos cei 2 trebuie să spună cât mai repede numele celeilalte persoane. Cine a spus primul numele colegului său va primi punctul pentru echipa lui. Jocul va continua până când toţi copiii vor fi stat în dreptul păturii.









BINGOBINGO

Durata: 10 minute
Desfasurare: Se vor împărţi foi care vor avea linii şi coloane în care sunt trecute mai multe caracteristici. Fiecare participant va primi o astfel de foaie şi va avea un pix în mână. Când se va da startul va trebui să identifice persoanele care au acele caracteristici, cei identificaţi urmând să semneze în chenarul care li se potriveşte.

Vor câştiga cei care vor face prima LINIE şi cei care vor completa întreg tabelul. Astfel că, cel care va ajunge să completeze prima linie sau va completa întreg tabelul va striga fie LINIE fie BINGO, în funcţie de ce a reuşit să facă.

Deja copiii au zâmbetul pe buze, şi-au mai consumat din energie alergând puţin şi atunci venim cu propunerea să facem ceva care să îi încurajeze în a avea încredere în ei, în a se cunoaşte mai bine, îi a ne povesti din felul lor de a fi. Aşa că venim cu un joc care durează cam 20 minute, prin care ei îşi pot descrie emoţiile şi senimentele:

temerari salveaza_oulOul nazdravan

Durata: 40 de minute;
Materiale necesare: vom avea nevoie de ouă nefierte, sfoară, hârtie creponată, ziar, scotch, foarfece
Desfasurare: Participanţii vor fi împărţiţi în grupuri de câte 4-5 persoane. Pentru fiecare grup se înfăşoară un ou cu o sfoară şi se agaţă de o creangă (la aproximativ 2 m de pământ). Fiecărui grup i se va da: 1/2 sul hârtie creponată, o pagină de ziar şi scotch. Echipa trebuie să construiască ceva care să împiedice spargerea oului. După scurgerea timpului, fiecare echipă va tăia, pe rând, sfoara. Câştigă echipa care a reuşit să împiedice spargerea oului; participanţii nu au voie să atingă oul sau sfoara; participanţii au voie să folosească doar materialele primite; “construcţia” făcută trebuie să atingă solul.

Menţiuni: Nu înfăşuraţi oul prea mult cu sfoară pentru că nu se va mai sparge; asiguraţi-vă că locul pe care va fi făcută construcţia este tare (ciment).

Nu uitaţi ca la final să îi întrebaţi de ce au luat deciziile respective pentru ca oul să nu se spargă şi să îi felicitaţi pe toţi pentru munca depusă.

Şi ca să revenim la ceva mai antrenant, le propuneţi următorul joc de mişcare:


FRATII

Durata: Acest joc care poate ţine până la 1 oră
Materiale necesare: un fluier 
Descriere: Participanţii se împart în perechi de câte 2 persoane (aceştia fiind în timpul jocului fraţi). La 1 fluierat al responsabilului adult perechile se vor despărţi mergând în direcţii opuse. La un alt fluier copiii trebuie să îşi găsească fraţii. La fiecare rundă este eliminată echipa cea mai lentă (fraţii care s-au găsit ultimii).
Va câştiga echipa de fraţi care a rămas în joc la urmă – ei găsindu-se cel mai repede.

La final vor fi aplaudaţi toţi pentru implicare.

După finalizarea şi a acestui joc, ne uităm la ceas şi realizăm că e nevoie de o pauză în care să-şi mănânce prânzul. Le vom da 20 de minute pentru aceasta. Deja îi anunţăm că după mase le-am pregătit un joc complex, în care munca în echipă şi strategiile alese vor duce la o competiţie acerbă.





scoala altfel temerari scout ballScout Ball

Durata: cam 60 de minute
Materiale necesare : (vom avea nevoie de o minge, un fluier, eşarfe, un teren asemănător cu cel de fotbal şi 2 arbitrii: unul în teren şi unul la margine
Descriere: Vom forma două echipe cu câte 7- 10 membrii în echipă. Fiecare membru are prins la spate câte o eşarfa (ca o coadă). Atenţie: vom prinde eşarfele astfel încât să poată fi scoase uşor, prin tragere

Jocul se desfăşoară pe un teren asemănător cu cel de fotbal, cu o poartă de 2,5m, în două reprize (a 10/20 minute, după caz) + 10 min pauză
Pentru a puncta, jucătorul trebuie să aşeze mingea pe linia porţii şi să ţină mâna pe ea până la sosirea arbitrului. Nu se consideră punct dacă mingea a fost aruncată înspre poartă.
Când un jucător are mingea în mână şi îi este scoasă eşarfa, iese un minut pe tuşă. Nu este permisă luarea eşarfei atunci când jucătorul aşteaptă arbitrul pentru validarea golului.
Este considerat fault dacă un jucător stă cu mâna pe eşarfa adversarului atunci când acesta se pregăteşte să primească mingea, moment în care mingea revine echipei adverse şi meciul se continuă de la locul unde a avut loc faultul
Jucătorii nu vor atinge mingea cu picioarele, altfel va reveni echipei adverse
Există un portar care va sta pe linia porţii, ceilalţi jucători fiind distribuiţi pe teren; portarul nu are voie să înscrie
Nu este permisă luarea forţată a mingii din mâinile unui jucător
Dacă un jucător are comportament inadecvat, vorbeşte urât, etc, va fi eliminat, fără posibilitate de înlocuire; se admit trei schimburi/meci.
Dacă mingea iese de pe teren, adversarul intră în posesia ei (similar ca la out-ul din fotbal)
Nu uitaţi că este un joc de la cercetaşi, ceea ce înseamnă că avem spirit de fair-play şi că ne distrăm. Jocul este similar cu rugby, însă fără a fi violent. Fiind un joc de echipă, mingea trebuie pasată cât mai repede.

Suntem la sfârşitul activităţii. Vă propunem să faceţi o mică evaluare (fie că e discuţie liberă de cum s-au simţit, fie că vor completa un desen cu diferite culori în funcţie de ce au învăţat sau cum s-au simţit) (diferite metode de evaluare vă vom pregăti şi noi cât, dacă le găsiţi potrivite, să le folosiţi) care să dureze mai mult de 10-15 minute.

După evaluare, copiii pot primi diplome sau diferitele surse de felicitare a acestora pentru implicarea activă în această zi cercetăşească altfel.
Aici introducem, fise aditionale pentru jocuri (ex tabelul pentru bingo), exemplu de fise de evaluare, fotografii, linkuri...si alte resurse

comments

Partneri Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei Uniunea Cercetașilor Maghiari din România Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS)

Acest site si continutul sau apartin Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei si partenerilor sai.